luni, 16 august 2021

Tomi de Adrian Oprescu

Povestea prieteniei dintre un băiat și câinele său, o poveste pentru copii și pentru oamenii mari care n-au uitat să iubească, fie doar și un caine. Când intră în familia băiatului de zece ani, Tomi e un cățel cu labe groase și cu aspect de pui de lup. Apoi Tomi crește și devine un,, lup''în toată firea, inteligent foc și, culmea!, plin de umor. O prietenie cum nu s-a mai văzut ia naștere între cei doi. Băiețelul, care e stăpânul lui, află că alături de un câine viața poate deveni cea mai frumoasă poveste. Tomi îl însoțește în excursiile cu bicicleta, mănâncă nuci și struguri cot la cot cu stăpânul său, se scalda cu el în iazuri, îl ajută să facă focul în luminișurile pădurii, îiține de cald băiatului când noaptea îi prinde pe câmp și când rămân se se culce sub un șopron pe câte o grămadă de foi de porumb. O formidabilă complicitate îi unește pe băiat și pe câinele său. Ajuns adolescent, băiatul este într-o zi arestat și dus în lagărul de la canal. Când se întoarce, afla ca Tomi dispăruse la scurta vreme dupa arestarea lui. Plecase oare sa moara în vreunul din locurile îndrăgite ale vagabondajelor comune? Fusese omorât. Într-o zide primăvara tata s-a întors acasă binand în brăbe un capel. Nu țiu nici acum de unde îl luase. Mare bucurie. L-am trecut de la unul la altul. Tata ne-a spus că-l i botezase îl chemă Tomi. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Craiasa Zăpezii

În basmul Craiasa Zăpezii este vorba despre doi copii, o fetiță pe nume Gretchen și un băiețel pe nume Karl. Cei doi nu erau rude, dar se iu...